Pentru a transforma zona de dining într-un spațiu rafinat și primitor, există anumite trucuri care pot face o diferență semnificativă în amenajare. Cu ajutorul sfaturilor de mai jos te vei familiariza cu câteva soluții care te vor ajuta să obții un loc elegant și primitor. De la alegerea și amplasarea mobilierului potrivit la utilizarea culorilor potrivite, vei afla cum poți aduce un plus de personalitate zonei de dining din locuința ta. Astfel, te vei putea bucura de experiențe culinare și de socializare sporite la mesele în familie sau alături de prietenii dragi! 

Alegerea mobilierului potrivit pentru zona de dining 

Înainte de a face o selecție a mobilierului potrivit pentru zona de dining, este esențial să identifici nevoile specifice ale familiei, mai precis a numărul de persoane care vor folosi zona de dining în mod regulat, ori dacă spațiul va fi gazda frecventă a întâlnirilor sau a evenimentelor. 

În alegerea mesei de dining, piesa centrală a oricărei zone de servire, trebuie să ai în vedere dimensiunile, forma, materialul și stilul acesteia. Este important ca masa și scaunele de living și bucătărie să fie funcționale, dar și să se potrivească restului decorului. 

De exemplu,  poți opta pentru scaune de living bej, Tida, 58x56x86 cm realizate din catifea albă elegantă, pentru un interior modern. Cu un look minimalist și rafinat și un șezut confortabil, acestea sunt alegerea ideală pentru un design contemporan. Pentru un aspect clasic al zonei de servire poți alege însă și scaune în stil tradițional, cum este un set 4 de scaune living Katalin, maro, 42,5x59x88cm.

Masa și scaunele nu ar trebui să împiedice circulația în încăpere. Dacă spațiul permite, poți lua în considerare adăugarea unui bufet sau a unei vitrine pentru depozitarea veseliei, dar și a unei console elegante pentru câteva obiecte decorative. 

Utilizarea culorilor și a luminii pentru a crea eleganță 

În ceea ce privește utilizarea culorilor, pentru zona de dining se recomandă nuanțe calde, care să invite la socializare. Bejul, nuanțele de albastru deschis sau verdele măsliniu folosite pentru mobilier, accesorii sau chiar pereți pot face camera să pară mai mare și mai luminoasă. 

Cele mai citite articole

Iluminatul joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere potrivite. Lumina naturală este ideală, dar nu întotdeauna disponibilă, așa că poți apela și la soluții de iluminat artificial. Folosește lumini directe care să scoată în evidență anumite accente de decor, pe care să le combini cu lumini indirecte pentru a obține o ambianță mai relaxată. 

Un truc simplu, dar eficient, este să folosești un iluminat variabil. Acest lucru îți permite să ajustezi nivelul de lumină în funcție de momentul zilei sau de atmosfera pe care vrei să o creezi. De asemenea, poți folosi oglinzi pentru a mări vizual spațiul și pentru a reflecta lumina, creând astfel un efect de profunzime și luminozitate. Toate acestea vor crea un decor care să impresioneze și să creeze o atmosferă plăcută pentru mesele în familie sau cu oaspeții. 

Idei de design pentru a optimiza spațiul de dining 

Unul dintre cele mai importante aspecte în amenajarea zonei de dining este utilizarea eficientă a spațiului. De exemplu, pentru o cameră lungă și îngustă, o masă rectangulară ar putea fi o alegere mai bună, în timp ce pentru o cameră mai rotundă, o masă ovală sau rotundă ar putea fi ideală. 

Pentru a te asigura că există suficient spațiu pentru toți cei care vor folosi zona de dining, lasă cel puțin 90 cm între marginea mesei și perete sau mobilierul adiacent, astfel încât scaunele să poată fi trase înapoi cu ușurință. 

Un alt truc de design pentru a optimiza zona de dining ar fi alegerea unui punct focal care să dea structură spațiului. Acesta poate fi o piesă de artă sau un candelabru, ori chiar masa de dining și scaunele aferente. În plus, utilizarea pattern-urilor și a texturilor poate adăuga profunzime și interes vizual, făcând spațiul mai atrăgător. 

Cu o planificare atentă și o selecție atentă a pieselor, orice cameră de dining poate deveni un spațiu confortabil și invitant. Toate aceste elemente – alegerea accesoriilor potrivite, crearea unui punct focal și coordonarea culorilor și texturilor – merg mână în mână pentru a crea o zonă de dining care să fie nu doar practică, dar și elegantă și primitoare. 

Cele mai citite articole