In zilele noastre, cand tehnologia de supraveghere a evoluat enorm, fel de fel de microfoane spion ieftine fiind disponibile pe piata, este aproape imposibil de crezut ca in urma cu aproape 40 de ani, spionii aveau la dispozitie gadget-uri atat de slabe.

Cele mai citite articole

In noaptea de 15 iulie 1977, agentul CIA Martha Peterson s-a plimbat pe podul Krasnoluzhskiy peste raul Moscova. Ea a petrecut ultimele patru ore intr-o cursa menita sa o scape de posibilii supraveghetori KGB: a mers pe jos, pe bicicleta, a luat autobuzul si mai multe taxiuri. Se facuse noapte. Era ora zece si jumatate. Se apropie de unul dintre turnurile de piatra ale podului. Era concentrata si increzatoare; in ultimele 18 luni, facuse asta de zeci de ori fara nicio emotie, iar in aceasta noapte nu avea niciun motiv sa creada ca ceva nu va merge bine.

Peterson a ajuns in interiorul unei crapaturi in turnul de piatra unde a asezat ceea ce parea o bucata de asfalt. Piatra respectiva era goala la interior si sigilata cu suruburi; in interior se aflau niste bani, un film si un mesaj criptat adresat unui anume TRIGON, un barbat vital pentru operatiunile de spionaj ale CIA. Un tanar rus pe care Peterson nu il cunoscuse niciodata in persoana.

TRIGON era de fapt Aleksandr Ogorodnik, un diplomat rus trimis initial la Bogota, Columbia, dar acum fusese repartizat la Ministerului Sovietic de Externe, pozitie din care avea contact la documentele diplomatice, in special cele referitoare la politica sovietica din America Latina. El le-a fotografiat si le-a trimis catre CIA printr-o serie de „picaturi moarte”, mesaje ascunse in diverse lucruri, de la roci, pana la caramizi goale la interior sau sobolani morti.

In ultimul timp, insa, TRIGON a simtit ca a fost deconspirat. Reusise sa lase ultima „picatura moarta” cu doua saptamani mai devreme. Peterson a primit sarcina sa ridice mesajul si sa-i lase un alt mesaj din partea CIA. 

Ce nu stia femeia spion era, insa, faptul ca TRIGON era cercetat de luni intregi – tradat de un spion din randurile CIA – si arestat cu o luna mai devreme. Dupa ce a semnat o marturisire pentru KGB in apartamentul sau, a solicitat sa foloseasca propriul stilou, din capatul caruia a scos o capsula de cianura pe care a inghitit-o. In cateva minute, era mort. Avea doar 38 de ani.

Cand Peterson a ajuns in partea de jos a scarii podului, trei barbati au sarit pe ea. Apoi, s-a oprit o duba din care au sarit o duzina de agenti KGB care au arestat-o. Peterson, care detinea o centura verde in Tae Kwon Do, s-a luptat cu ei. Cand agentii au apucat-o, s-a luptat cu ei, strigand „PROVOCARE!” – parola prin care il avertiza pe TRIGON de pericol. S-a luptat atat de inversunat incat l-a bagat pe un agent in spital. In timpul luptei, unul dintre agenti – comandantul Grupului Alpha, Gennady Nikolaevici Zaitsev – a apucat-o de incheietura mainii, rupandu-i ceasul de la mana.

Dupa cum avea sa se afle, Peterson nu era un spion obisnuit – se asteptau sa aresteze un barbat si au fost surprinsi sa gaseasca o femeie, iar ceasul de la mana ei nu era un ceas obisnuit. Era un microfon, conectat la un receptor lipit pe trupul femeii.

A fost dusa in inchisoarea din Lubyanka, unde a solicitat sa se intalneasca cu un reprezentant al ambasadei SUA. Agentii sunt obligati sa respecte asta in astfel de situatii. Clifford Gross, consulul general al SUA, s-a trezit in toiul noptii si s-a dus la Lubyanka, unde a cerut KGB-ul sa ii prezinte persoana arestata. Iar cand KGB a prezentat cazul, agentii au observat pe Gross purta doua ceasuri de mana, unul pe fiecare incheietura. Unul dintre ceasuri era un microfon, e drept nu atat de performant precum cele din filmele cu James Bond.

In noaptea aceea, KGB a acceptat sa nu faca public incidentul iar la doua dimineata, Peterson a fost eliberata. A doua zi, Uniunea Sovietica a declarat-o persona non grata si a expulzat-o din tara; ea s-a urcat in primul zbor din Moscova si nu a mai fost niciodata primita in Rusia. Nici nu a putut sa-si recupereze bunurile din apartamentul ei. Un an mai tarziu, incidentul a devenit public.

Decenii mai tarziu, intr-un articol pentru Spetsnaz Rossii, buletinul propriu al fortelor speciale, Zaitsev a amintit in detaliu cele intamplate in noaptea arestului, spunand ca a depistat ca ceasul de la mana femeii era un microfon. Ca sa intelegeti diferenta dintre tehnologia de astazi, trebuie sa stiti ca respectivul ceas microfon nu avea nici un fel de mecanism de ceas in interior. Un fir iesea din lateralul ceasului, care era bagat pe maneca pana la receptorul lipit pe corp. Altfel spus, daca spionul era intrebat cat este ceasul, acesta risca sa fie deconspirat, pentru ca ceasul nu functiona. 

Cele mai citite articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *