Bijuteriile reprezintă accesorii de care nicio femeie nu se poate lipsi. Acestea ajută la completarea ținutelor și desăvârșirea aspectului per-total în cadrul evenimentelor speciale sau în viața de zi cu zi. Descoperă din articolul nostru cum poți recunoaște o bijuterie din argint veritabilă și cum să te ferești de falsurile care apar uneori pe piață.
Cum recunoști o bijuterie din argint de calitate?
Este important să ai în vedere câteva criterii înainte de a decide să achiziționezi o nouă bijuterie pentru colecția ta. Dacă îți place să investești în calitate, există câteva metode prin care poți identifica autenticitatea unui inel, unui colier, unui inel sau a unei brățări. De exemplu, brațările Pandora autentice de la Bijuterii Fig prezintă deja caracteristicile despre care îți vom vorbi în continuare.
Orientează-te după aspect
Tocmai pentru că platina și argintul prezintă, la prima vedere, caracteristici similare, este nevoie să aprofundezi acest test pentru a putea depista calitatea reală a bijuteriei pe care o ai în față. Argintul este însă un material mult mai flexibil decât platina, iar reflexia sa este ușor neagră. De asemenea, argintul se zgârie mult mai ușor, în timp ce platina nu prezintă niciuna dintre aceste proprietăți.
Realizează testul cu magnetul
O bijuterie realizată dintr-un metal de calitate, care conține argint într-un grad ridicat, nu va atrage niciodată un magnet. Atunci când ești într-un magazin de specialitate, nu uita să aduci cu tine un astfel de obiect pentru a putea realiza testul pe loc. Astfel, îți vei putea da seama dacă ai un fals în fața ta.
Uită-te după marcaj
Cele mai citite articole
O bijuterie autentică realizată din argint va avea inscripționat pe ea un marcaj de tipul “925”, “92,5” sau “.925”. Cel mai adesea, bijuteriile comercializate sunt fabricate din argint sterling, iar celelalte 7.5% procente rămase constau în cupru, zinc sau alte metale care participă la durabilitatea și rezistența lor. În cazul unui inel, caută inscripția înăuntrul acestuia. Brățările, de obicei, au acest marcaj în partea de jos.
Cumpără bijuterii doar din magazine de încredere
Dacă faci adesea cumpărături online, un mod bun de a afla calitatea bijuteriilor din argint îl reprezintă certificatul de autenticitate oferit la fiecare achiziție, alături de garanția produsului. Totodată, orientează-te după acreditarea BNR în ceea ce privește marcarea. Pe lângă inscripționarea oferită de producător, pe astfel de bijuterii vei regăsi și marcajul oferit de ANPC.
Realizează testul cubului de gheață
Pentru a verifica autenticitatea bijuteriilor de argint deja deținute, poți să așezi un cub de gheață deasupra fiecăreia în parte. Deoarece argintul este metalul cu cel mai înalt nivel de conductibilitate termică, cubul de gheață ar trebui să se topească foarte repede.
Efectuează testul cu bicarbonatul
Este suficient să iei o bijuterie din colecția ta și să o lași într-un pahar cu apă și bicarbonat de sodiu peste noapte. Această metodă este binecunoscută pentru curățarea bijuteriilor din argint. Dacă o ștergi apoi cu o cârpă moale, iar aceasta a revenit la starea inițială și strălucește, atunci este autentică! În schimb, falsurile se vor înnegri în mod iremediabil.
Ține cont de aceste metode de verificare a calității bijuteriilor și vei reuși astfel să te ferești de falsuri!