Chiar dacă nu ne vine să credem, locuința este o reflexie a stării noastre sufletești. Această conexiune a fost studiată în timp de specialiști, rezultatele cercetării arătând faptul că ordinea sau dezordinea din interior se proiectează involuntar și în mediul exterior. Haosul din casă reflectă de fapt haosul din suflet și contradicția interioară.
Elementele decorative ale casei sau cele care practic fac parte din componența acesteia, pot reflecta adesea anumite trăsături de caracter ale unei persoane. Elemente precum bucătăria monocromă în culori reci sau utilizarea de ferestre aluminiu, pot sugera faptul că persoana care locuiește acolo este caracterizată prin sobrietate și seriozitate.
De ce locuința noastră este în strânsă legătură cu personalitatea noastră de cele mai multe ori?
Locuința este de multe ori al doilea loc în care o persoană și petrece timpul. De aceea, indiferent dacă aceasta este construită de la zero de către proprietar sau dacă este achiziționată ulterior, locuința poartă inevitabil amprenta personală a proprietarului.
Locuința personală tinde să fie pentru majoritatea persoanelor locul de refugiu după o zi lungă de muncă și de aceea există tendința de a o face cât mai confortabilă și cât mai personal. Cu cât mai mult timp se petrece acasă, cu atât mai mult aceasta va reflecta proprietarul.
Elemente care „trădează” starea interioară
Există multiple aspecte care furnizează indicii cu privire la starea sufletească sau cu privire la caracter și personalitate. Subiectul este destul de amplu, însă pot fi avute în vedere câteva elemente mai importante.
1. Dezordinea sau ordinea din locuință
Lucrurile aruncate pe jos sau puse în cele mai nepotrivite locuri poate sugera faptul că în interiorul persoanei există un adevărat haos în sentimente, frustrări și contradicții. În același timp, lucrurile puse în locuri total nepotrivite pentru acestea pot sugera un act de împotrivire sau de rebeliune împotriva modului de funcționare a lucrurilor.
Pe de altă parte, o locuință spațioasă și ordonată sugerează echilibrul existent la interior și faptul că persoana în cauză este organizată și în viața de zi cu zi. Totodată, ordonarea lucrurilor sugerează și disciplină.
2. Culorile predominante
Culorile nu reprezintă doar gusturile unei persoane, ci și starea sa. Culorile strălucitoare indică o stare de fericire, cele aprinse pot sugera o stare de extaz, iar cele mai închise indică faptul că persoana e tristă sau o frământă ceva. Culorile neutre sugerează faptul că persoana în cauză este introvertită și relaxată, iar cele reci pot sugera sobrietate și existența unui set clar de reguli.
3. Geamurile
Cele mai citite articole
Geamurile sunt un alt element care dezvăluie starea interioară a unei persoane. Geamurile murdare, sau mai bine zis refuzul de a le curăța, arată faptul că persoana respectivă se simte singură și posomorâtă. Geamurile murdare pot indica dorința de izolare.
4. Lucrurile vechi
Păstrarea lucrurile vechi care nu au mai fost utilizate de mult timp poate duce la o supraaglomerare a locuinței. Refuzul de a scăpa de acestea indică o personalitate nostalgică, dar în același timp și nevrotică. Păstrarea obsesivă a lucrurilor vechi e și un indiciu a refuzului de despărțire de trecut, dar și a unui spirit conservator care opune rezistență schimbării.
5. Vasele din chiuvetă
Lăsarea repetată a vaselor nespălate în chiuvetă poate fi un semn de depresie, negare sau poate indica faptul că persoana respectivă se iubește pe sine. O astfel de persoană este prietenoasă și are adeseori datorii.
6. Dulapul de haine
Hainele răvășite în dulap sugerează faptul că persoana este caracterizată prin dramatism. Dezordinea din dulapul cu haine în contrast cu ordinea din restul locuinței indică faptul că persoana necesită și vrea să fie lăudată și apreciată de către cei din jur.
7. Organizarea ascunsă
Persoanele care tind să arunce lucruri în cutii pentru a părea totul organizat și curat, arată de fapt că sunt nefericiți la interior. Acestea vor să arate doar partea lor bună oamenilor din jur și să tăinuiască frustrările și conflictele interioare, imaginea lor fiind importantă pentru ceilalți.
Impactul locuinței asupra stării de spirit
Deși nu pare prea evident, locuința unei persoane poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra acesteia. De exemplu, aerisirea camerei în care ne petrecem timpul poate să inducă o stare de bine și în plus, aerul curat contribuie la o mai bună oxigenare a creierului. Într-o cameră aerisită regulat, o persoană se poate odihni mai bine și implicit se va relaxa mai ușor.
De asemenea, o locuință organizată în care toate lucrurile sunt puse la locul lor va insufla o stare de liniște și de control asupra situației. Chiar dacă uneori poate fi destul de provocatoare curățarea locuinței, rezultatul final va fi satisfăcător.
Totuși, cercetătorii au demonstrat faptul că dezordinea poate stimula creativitatea în cazul artiștilor. În tot haosul existent, aceștia vor găsi inspirație și puncte de vedere unice pe care alte persoane nu le-ar putea avea.